Moartea caprioarei

 Moartea căprioarei

                             de mine

    A fost odată ca niciodată, acum câteva zile, că dacă nu ar fi tot aş povesti.Era un ţânţar care l-am văzut pe jos.Zburda liniştit în mediul meu natral.Se dădea cu capul de uşă, mai răzuia câţiva pereţi cu faţa dar tot ce conta era că eram fericit; până să-l vad!

   M-am apucat de mână şi am început să ţip, dar nu ca o fată.Mama mi-a spus că fetele au vocea puţin mai groasă.Am fost uimit.Oau!Ce mare e el în habitatul meu, nici eu nu aş putea părea aşa mare chiar dacă aş încerca.Înainte să leşin îmi aduc aminte că am apucat să apuc ceva cu care să mă duelez cu el, dar nu am rezistat mult presiunii.Totul s-a întunecat.Firar!Am fost învins îmi spuneam în timp ce alunecam cu faţa de perete spre colţul patului...

    M-am trezit, mă durea capul îngrozitor şi aveam în gură un gust de var şi de nişte scame.Dar atunci mi-am zis: Hei!Ştiam eu că mai am o felie de pizza!Bunico stai să ajung şi anul ăsta de crăciun la tine să vezi că am avut dreptate!

   Cât timp mă bucuram şi săream în timp ce muşcam din felia de pizza, l-am vazut.Oooo, era mare şi se trântea cu faţa de perete.Nu aş putea să-l uit.M-ai bătut tu o dată dar nu se va mai întâmpla asta.Am apucat să apuc ceva cu care să-i dau, dar de data asta am apucat bine.Când aproape să leşin m-am apucat de ceva cu chestia care am apucat să o apuc pentru a-i da una ţânţarului uriaş.Putem spune că e 1-1 pentru mine :-? .

   Acum că sunt mai tare ca el, am început să văd şi părţile bune la ţânţarul uriaş.Mi-am zis că poate putem lega o pretenie.O să fim ca în povestea aia cu motanul şi şoarecele.Şi poate o să scriem şi o carte, o să facem propria noastră poveste, aşa originală."Două specii total diferite care au trăit pe aceeaşi lume".

  

    Am stat într-o noapte două ore mai târziu de ora de culcare să-i studiez comportamentul.Era ora 22:00, a venit mama şi a început să ţipe să sting luminile.Mi-a spus: Singe luminile! Iar eu aşa am făcut.Aşa am făcut...8-|

    A doua zi, noaptea, am stat treaz 3 minute după ora de cuclcare să-i studiez comportamentul.Simteam cum ne împrietenim.Apoi am adormit.

    A treia zi, noaptea, nu am mai stat după ora de culcare că eram extenuat după nopţile anterioare.Am stat în total  2 ore şi  3 minute treaz, mai mult decât a trebuit.Sunt eu tare, dar am şi eu o limită....

    A trecut timpul şi ne-am împrietenit în sfârşit.Nimic nu ne mai despărţea.Făceam totul împreună.Făceam o echipă bună.Eu ştergeam praful, el se dădea la o parte.Eu încercam să cânt la chitară, el stătea şi asculta.Mă uitam la un film, stătea şi el să se uite.Păcat că ştia numai un joc.Prinselea.Era foarte bun.Dar mi-am promis că o să-l învăţ mai multe.

   

    Într-o zi, când mă ajuta să mut mobila ne-am distrat aşa bine încât i-am făcut şi nişte poze.

 

   Ce ne-am mai distrat, ce ne-am mai distrat...

    Timpul a trecut, toamna a venit, frunzele cădeau, afară ploua şi m-am dus la magazin să-mi iau pufarini.În drum spre magazin m-am întâlnit cu o femeie nebună care a început să-mi ţină predici, că de ce merg cu bicicleta prin ploaie?Eu am întrebat-o ce caută ea prin ploaie şi de ce mă intreaba pe mine de ce merg cu bicicleta prin ploaie dacă şi ea e în ploaie.Şi ce ar vrea?Să merg pe jos?Mi-a răspuns ca ea nu e în ploaie, a deschis doar geamul puţin să mă întrebe ce caut prin ploaie.Eu i-am spus: oo... Şi cu un ton de fuck off i-am spus: Daa?Vezi că eu ţi-am spart geamul acum două săptămâni! Şi am pedalat mai departe în voia mea.Am luat pufarini, am ajuns acasă şi am stat de vorbă cu ţânţarul.Ca întotdeauna, a fost un bun ascultător.A stat şi a ascultat tot ce am avut de zis.

     Dacă tot ploua afară şi nu aveam nimic de făcut, am zis să-l învăţ un nou joc, că tot mi-am promis asta.Am zis să-l învăţ bâza, poate o să-i pară familiar şi nu o să-i fie atât de greu să-l înveţe.

     Şi iată-ne.Noi doi în cameră, jucând bâza.Eu eram primul.Am stat eu primul în poziţia iniţială jocului: mâinile încrucişate cu o palmă la ochi şi cealaltă în lateral aşteptând să mă bâzaie careva.Am stat 5 ore în poziţia aia apoi s-a întamplat.M-a pocnit.Am ghicit din prima.El a fost.Ha ha ha i-am zis.Acum el urma.S-a aşezat, am aşteptat şi eu puţin să creez tensiune şi l-am pocnit.Am aşteptat să răspundă.Stătea atât de graţios zici că era o balerină.Mi s-a părut aşa amuzant că i-am făcut şi o poză.

      Am mai aşteptat 3 ore.El nu mai dădea semne, nu mai coopera.Am zis că poate s-a plictisit, că nu întelege jocul şi am început să joc prinselea.El trebuia să prindă că data trecutâ am început eu primul.Dar nu coopera.M-am apropiat, nu îi simţeam pulsul.I-am pus o oglindă la gură să văd dacă mai respiră.Atunci am realizat: nu mai era printre cei vii.Era mort, de mine!Mi-am omorât singurul şi cel mai bun prieten.Cum aş putea să trăiesc cu asta?Mi-am luat o pungă de pufarini şi am început să mănânc.

    Timpul a trecut,iar, dar rănile încă nu s-au vindecat.La cină încă îmi mai aduceam aminte de el şi mai luam o gură gândindu-mă la ultima poză pe care i-am făcut-o.Dacă e ceva ce m-a învăţat el, atunci m-a învăţat să fiu mai dur, aşa că mi-am zis să trec peste asta.El aşa ar fi vrut...

    Ciudat.Nici nu-mi mai aduc aminte vocea lui.Mi-e teamă ca într-o zi o să-l uit de tot. Şi acum, înainte de culcare, îmi mai aduc aminte de vremurile bune, îmi aduc aminte de el ca prin ceaţă.

     Aşa că dacă vă mai credeţi duri, puneţi-vă întrebarea: Ţi-ai omorî cel mai bun prieten? Eu aş răspunde da...

Posted in: aberatii,intamplari